Un bărbat din București a fost trimis în judecată, în lipsă, după 7 ani, pentru privare de libertate și participație improprie la viol

Un bărbat din București a fost trimis în judecată, în lipsă, după 7 ani, pentru privare de libertate și participație improprie la viol
Un bărbat din București a fost trimis în judecată, în lipsă, după 7 ani, pentru privare de libertate și participație improprie la viol

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate, dar în lipsă – a unui bărbat din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertare în mod ilegal și participație improprie la viol.

Potrivit unui comunicat dat publicității de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, infracțiunile au fost săvârșite cu 7 ani în urmă, iar din rechizitoriul întocmit de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică reiese că bărbatul – însoțit de alți trei complici – a privat de libertate două persoane care, la acea dată, erau minore.

Minorii au fost reținuți într-un apartament, o noapte întreagă, fiind ”agresați, umiliți și constrânși să întrețină acte sexuale orale între ei”, amenințați de cei patru bărbați, filmați și fotografiați.

”La data de 07.04.2013, două persoane, minore la data săvârșirii faptelor, au fost lipsite de libertate în mod ilegal de către inculpat, care a acționat împreună cu alte trei persoane, într-un apartament situat în sectorul 2 din București. Minorii, aduși pe rând, au fost ținuți împotriva voinței lor în apartament din data de 07.04.2013, în jurul orei 21,30 până la data de 08.04.2013, în jurul orei 04,00 dimineața, timp în care au fost agresați, umiliți și constrânși să întrețină acte sexuale orale între ei, fiind bătuți și amenințați de către inculpat împreună cu ceilalți trei autori.  Actele de violență fizică și psihică au fost filmate și fotografiate de către agresori”, se precizează în respectivul comunicat.

Celelalte trei persoane au fost trimise în judecată în luna septembrie 2020

Prin rechizitoriul din data de 11.10.2019, celelalte trei persoane au fost trimise în judecată de către Secția de urmărire penală și criminalistică a PÎCCJ, iar prin sentința penală nr. 569 – din 8 septembrie 2020 – a Judecătoriei Sector 2 din București a fost pronunțată condamnarea la pedeapsa închisorii în acest dosar.

Bărbatul trimis în judecată, după 7 ani, nu s-a prezentat la audieri, în cursul urmăririi penale, transmite comunicatul de presă, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta ”este plecat din țară”.

”Prin rechizitoriul menționat anterior, față de inculpat s-a dispus disjungerea cauzei, având în vedere că, deși a fost legal citat cu mandat de aducere, acesta nu a fost găsit și a fost dat în consemn la aceeași dată, rezultând din investigațiile preliminare că acesta nu se află în țară. În cursul urmăririi penale, inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, iar din verificările efectuate s-a constatat că nu figurează ca fiind decedat, nu se află sub efectul vreunei măsuri preventive, nu este arestat în altă cauză și că este plecat din țară”, menționează comunicatul.

Dosarul a fost trimis, spre soluționare, Judecătoriei Sector 2 București.

”Menționăm că dosarul prezentei cauze a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Sector 2 București. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai precizează la finalul comunicatului transmis de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?